Federatia Română de Scrabble |
FORUM |
Club Roumado |
Votati Comentati Propuneti Alte dezbateri
(Vocativul) | Propune: Claudia Mihai |
Definiție: Cel de-al 5-lea caz al declinării.
Argument: Un nesecat izvor de drăgălașe insulte (PROSTULE, TOANTO), un neprețuit pivot în -O pentru nouari, o splendidă continuare după -UL (E). Cine-și mai aduce aminte de ce n-a fost acceptat vocativul?
Problema era terminația în -O a substantivelor feminine. A fost o întreagă discuție dacă toate substantivele feminine (mai) primesc această terminație, sau numai unele. Si dacă numai unele, care? Stiu că ne-am amuzat atunci teribil pe seama unor forme precum: AVO, APO, AGO... Cred că ar fi vremea să reconsiderăm această decizie. Restricția privind vocativul nu are nici un rost, atîta timp cît acceptăm alte forme de flexiune, la fel de... teoretice. La urma urmei, cu ce este mai absurdă forma "AUXILIARO" decît forma "AUXILIAREI"?
Amîndouă sînt la fel de puțin probabile într-un text real. Adjectivul nu se articulează enclitic (-UL/-ULUI/-II/-EI/-LE/-LOR) decît atunci cînd se plasează înaintea substantivului, în general în exprimarea "poetică". Or, un adjectiv ca AUXILIAR nu prea are conotații poetice, iar într-un text știintific, tehnic sau administrativ nu se va folosi niciodată decît după substantiv ("verbul AUXILIAR", nu "AUXILIARUL verb"!). Mecanismul articulării există însă, iar dacă vreunui poet excentric îi va trăsni vreodată prin minte să pună AUXILIARUL în versuri, n-are decît! Tot așa, dacă vreți să vă admonestați secretara cu "AUXILIARO", nu gramatica va fi cea care vă va împiedica...
Prin urmare, dacă acceptăm articularea tuturor adjectivelor, nu avem nici un motiv să interzicem cazul vocativ, văduvind astfel jocul de scrabble de vreo 30.000 de cuvinte (forme substantivale și adjectivale).
J și « (Bogdan Radu) În principiu, sunt de acord cu vocativul, așa cum sunt și cu formele de D/G sg., pl., adică nu mi se pare normal să fie admise în mod uniform pentru toate cuvintele. Trebuie să ne menținem în limitele bunului-simț (exemplele cu AVO și AUXILIAREI mi se par potrivite), adică să nu permitem absurditățile. Veți spune: "cine e în măsură să judece?..." Au pentru ce există toate acele comiții și comitete? Oare ce spuneați despre un joc de erudiție? Nu cred că singurul scop trebuie să fie de a avea un dicționar cu cât mai multe cuvinte; frumusețea jocului poate reieși si din capacitatea jucătorului de a se descurca având un fond de cuvinte mai redus ori posibilități mai mici de a realiza cuvinte de 2, 3 sau 4 (vezi lb. franceză). P.S. Măi, girofarule! |
«
(Octavian Mocanu) a) nu am la îndemînă vreun dicționar în limba română, dar nu mă îndoiesc că definiția vocativului coincide cu cele de mai jos: - caz al declinării în care se află cuvîntul care servește pentru a invoca, chema sau numi o persoană sau un lucru personificat (Diccionario general de la lengua espanola vox) - 1. cazul cuvintelor folosite pentru a invoca sau a se adresa cuiva, în limbile cu declinări; 2. forma exclamativă folosită pentru a se adresa cuiva, a ceva sau pentru a-l invoca, în limbile fără declinări. (Dictionnaire universel francophone). Unicul caz cu adevărat discutabil este cel al adjectivelor. Dacă "frumo(a)s[o/ule]!", sau "deșteapto/deșteptule!" sînt perfect admisibile, ce ne facem cu "hexagonal[o/ule]!" sau - doamne/(domnule/doamno), ferește! - "acetic[ule/o]!?? O portiță de scăpare ar semnifica-o iarăși "adjectivele care ar putea sta pe lîngă substantivele însuflețite, exceptînd situațiile pur metaforice" ("un om frumos, urît" etc., da, dar "un om hexagonal, acetic", nu (desigur, ne putem închipui că fața-i (atît de ascuțită) seamănă cu un hexagon, sau că denotă o figură acră, prin extensie, acetică, dar acestea sînt cazuri exclusiv metaforice). Evident, soluția ideală ar fi ca în viitorul mult reclamat "dos" să se semnaleze cazul acelor cuvinte-titlu (substantive/adjective) care acceptă fără restricții vocativul. b) Este falsă observația cum că "auxiliarei" sau în general un adjectiv nu ar putea apărea în cazul genitiv-dativ decît urmat de un substantiv. Tot atît de bine un adjectiv poate juca rolul unuia substantivat (cu valoare de substantiv) în situația în care înlocuiește întreaga expresie. De exemplu, într-un dialog, n-ar fi ieșit din comun să întîlnim schimbul de replici: - Auxiliarei? nu știam că și ei i-o puteam da. |
«
(Claudia Mihai) Trebuie să fac aici o precizare pentru cei (mulți, nu mă îndoiesc...) care umăresc dezbaterea noastră: cele două intervenții de mai sus au fost publicate în același timp, deci e de presupus că a doua n-a fost influențată de prima. Replica mea se va adresa în principal lui O.M., direct (la vocativ, adică): Preopinentule! Atenție mare: ce construiesti la punctul a) dărîmi la punctul b) și invers! Ia să le luăm pe rînd (adică, pe dos): Punctul tău b) începe cu o frază pe care am citit-o de vreo trei ori și tot n-am înțeles-o. Citez: Este falsă observația cum că "auxiliarei" sau în general un adjectiv nu ar putea apărea în cazul genitiv-dativ decît urmat de un substantiv. Sper că nu te-ai referit la vreo observație a mea? Doamne ferește, cum să nu poată apărea la G/D? Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care-l determină. Eu mă refeream la articularea adjectivului. Marca de articol hotărît este cea în cauză. Ea este cea contestabilă pentru adjectivele care stau în mod firesc după substantiv, nu cazul în sine. Este tot atît de... teoretică forma "ACETICUL acid" (N/A) ca și forma "ACETICULUI acid" (G/D) sau "ACETICULE acid" (V)! Dacă spui "acidului ACETIC", adjectivul este tot la G/D - și nu mă deranjează absolut deloc! Mi-ai demonstrat că un adjectiv poate deveni substantiv, chestie pe care eu n-am pus-o la îndoială... Numai că, dacă devine substantiv, atunci trebuie să fie consemnat în dicționar ca atare - pentru că procesul pe care l-ai descris nu mai e flexionarea unui cuvînt existent, ci este crearea unui NOU cuvînt - or, acest lucru NU ne este permis în timpul jocului! Prin urmare, chiar dacă circulă pe la voi substantivul "AUXILIAR" cu sensul de "profesor auxiliar" (sens care mi-e necunoscut), trebuie să aștepți pînă cînd acest nou cuvînt este introdus în dicționar pentru a avea dreptul să-l folosești ca substantiv articulat (la ce caz dorești!). Substantivizarea este un procedeu lexical, ca și adjectivizarea participiului. După aceeași regulă, n-ai voie să joci "CONFIGURATA", provenind din verbul "a (se?) CONFIGURA", pentru că dicționarul actual nu menționează "configurat,-ă" ca adjectiv, iar verbul nu e deocamdată tranzitiv, în DEX. Dacă însă folosești "AUXILIARUL" (sau "ACETICUL") ca adjectiv articulat, atunci trebuie să admiți că poate sta înaintea unui substantiv - ceea ce e cam "epitetizant", adică... tras de păr. N-am nimic împotrivă să-l tragi și de păr, dar atunci... a) De ce ești atît de sever cu vocativul? Pari să ai ce ai cu metafora. De ce-oi fi atribuind tu "metafora" asta numai poeților, Dumnezeu știe... De ce nu ne dai voie și nouă, muritorilor de rînd, să vorbim metaforic? Apoi, ce înțelegi tu prin substantiv însuflețit? Dotat cu suflet, cu spirit (deci, "omule, drăguțule" - dar nu "codrule, codruțule..."), sau dotat cu viață ("animalule, vegetalule" - dar nu "ornicule")? Dar virusul? E însuflețit? Pot să-l pun la vocativ? (În treacăt fie spus, ceea ce numești tu "metaforă" nu e întodeauna metaforă, mai des e personificare: adică... exact "însuflețirea" celor neînsuflețite!) Asta e problema, că nu putem trage linia de demarcație între "probabil" și "exclus". Exact de această imposibilitate a delimitării clare ne-am prevalat atunci cînd am acceptat articularea tuturor adjectivelor! De ce nu ne-am folosi de ea și pentru vocativul articulat al substantivelor? EU ATÎTA ÎNTREB! Sînt însă de acord cu tine într-o singură privință: vocativul ADJECTIVELOR pune o oarecare problemă. Dar despre asta... data viitoare! |