de Arcadie Lozan (Chișinău)
| Problema problemelor | Problema enuntului | Problema REBUS | Problema subiectivismului |
Ideea de a provoca o dezbatere la tema "Problema de revistă" mă măcina de mai mult timp încoace, dar o tot amânam, zicându-mi că toate se vor rezolva de la sine și evolutivul își va impune amprenta și asupra calitativului. Realitatea însă bate pasul. Lucrurile stau pe cât de simplu, pe atât de ...
Simplețea, total marcată de sorgintea fenomenului "românesc pur-sânge" ar veni din larghețea cu care putem pleda cauza, putem canaliza direcțiile și revoluționa totul (inclusiv temeliile) fără a ține seama de "false rigori", tradiție și uneori de bunul simț. Partea anevoioasă se trage și ea din "mioriticul" nostru specific: poeți fiind (100%) de ce n-am fi și niște problemiști notorii, prin definiție.
Toate bune până acum, dacă am însuși perfect temele date pentru repetare. Dar nimeni și nimic pe lume nu ne va lipsi de plăcerea de a da prin gropi, respectând cu sfințenie datina străbună, grație generosului relief strămoșesc.
Ar fi de la sine-nțeles că nu voi să dau lecții, să pronunț sentințe, să pun puncte pe vreo literă. Părerile mele, fiind strict personale, deci obiectiv subiective, nu se vor neapărat aplaudate (huiduite) în unanimitate. Sper, printr-un comun efort, să găsim "secțiunea de aur" pentru acest product și prin asta să ne protejăm drepturile de consumator.
Epuizând limbajul esopic aș trece la mult-pătimitul realism multilateral. În viziunea mea, "problema de revistă" vine să acopere (într-un mod fericit, zic eu) golul dintre tipurile de probleme jucate în sală. Pe de o parte Integralul parțial (total) cu o libertate totală în acțiune (!) pentru ca la cealaltă extremă (șirul) să fim sufocați într-o cămașă de forță. Ambele cu frumusețea lor, și-au confirmat pe deplin dreptul de a fi în afara oricărei concurențe în probele de sală cu caracter oficial.
Puțin (cu totul) altfel stau lucrurile într-un concurs de revistă. Nu aș crede că ne-ar plăcea să jucăm într-un an 6 șiruri + 6 integrale + n partide.
Cu DEX-ul (calculatorul) în față, în liniștea nopții (dimineții) cu o bere rece (cafea aburindă) alături și cu timp berechet la dispoziție s-ar dori ceva mai sofisticat (deosebit) decât un pumn de litere, scoase din sac la întâmplare urmând a fi așezate pe tablă într-o oră. Ferma mea convingere: cele mai frumoase (valoroase, ingenioase) probleme se află undeva la mijloc.
Fie că se va impune o oarecare ordine unui integral, fie că se eliberează mai mult sau mai puțin un șir... marea majoritate a problemelor cad sub această incidență, cu rare excepții, astfel că vom încerca a generaliza asupra tipicului. Conceptul extrascrabblistic prezent în unele probleme ar putea fi un capitol aparte, important mi se pare e doar faptul ca el să nu fie dominant (determinant) și să eclipseze latura (componenta) scrabblistică.
Așadar vom descoperi prezența unui mecanism ce asigură deplasarea înspre liberalizarea șirului sau ordonarea integralului, și care diferă de la caz la caz. Convențional aș numi acest mecanism - "BARĂ" pentru comoditate, și fără pretenții. Aș exemplifica câteva tipuri de BARĂ pentru claritate:
I. Pentru integral parțial (total):
- o anumită ordine în depuneri (după punctaj, algoritm impus anumitor litere, grupe de litere, ș.a.);
- exclusiv - scrabble;
- tematică;
- elemente obligatorii de simetrie literală;
- excluderea adiacentelor;
- teren limitat (brăduț, clepsidră, halteră, ș.a.).
II. Pentru șir:
- formarea după un anumit algoritm (săritura calului, pe cerc, reconstituire și rejucarea șirului);
- "dizolvarea" șirului după anumite scheme;
- alegerea unui fragment dintr-un text masiv;
- combinarea relativ liberă din două sau mai multe componente etc.
Felul în care BARA a fost concepută de autor, formularea enunțului, strategia de joc ce s-ar impune, gradul de libertate (constrângere) oferit, multitudinea de variante posibile, asigurarea unui potențial avansat pot naște un veritabil "PROBLEMAZZO", dar și ... o problemuță. Astfel privind lucrurile, am conchide că BARA este elementul determinant, sarea și piperul problemei.
Impunerea mai multor BARE poate compromite total sau parțial o idee bună, impunând concomitent strategii diferite, uneori incompatibile, îngreunează mult găsirea soluției optime prin acceptarea unor compromisuri, limitează potențialul și valența problemei.
Ar fi vorba despre "Boala copilăriei" unor autori începători ce și-ar dori realizarea tuturor ideilor dintr-o lovitură. GREȘIT!
În loc să avem 2 (sau mai multe) probleme bune, ne vom căzni cu una ... chircită.
Problema scrabblistică rămâne una din puținele probe ce au supraviețuit impactului cu tehnologia informațională avansată. Soluțiile câștigătoare se vor apropia periculos de mult de potențialul teoretic fără prea mari posibilități de îmbunătățire. Astfel, în prim plan se impune obligativitatea asigurării problemelor cu un pronunțat grad de departajare. Această funcție revine pe seama BAREI, ea fiind stăpâna situației, catalizatorul și inhibitorul ei.
Cu siguranță problema "VARIANTE" a lui Sandu Lăcătâș ar fi avut de câștigat dacă se admiteau ambele cuvinte, nu numai cele de după "VEZI". Sau dacă în problemele tematice termenii obligatorii s-ar referi numai la cuvintele de bază, nu și la adiacente. N-ar fi atractivă posibilitatea realizării unui cub cu LUXEMBURGHEZELE făcând depuneri numai cu "locuitori"? Sau dacă am extinde fondul prin admiterea cuvintelor din imediata apropiere a tematicii (JIDOVESC, MAGHIARIZASERĂM, RUSISME)? Aceste exemple vin doar să ilustreze supozițiile referitoare la BARĂ și rolul ei. Posibilitatea de a direcționa vectorul înspre "polivalență" ar trebui neapărat realizată la maximum. În caz contrar ea devine un obstacol, diminuează gradul de departajare. BARA cea mai potrivită, paradoxal, ar fi una simplă, ușor de manevrat și ușor de formulat, ce ar satisface pe deplin principiului: se admite tot ce nu e interzis, și în plus ar mai ascunde prin subterană niște valențe dosite, cu efect întârziat. Aș exemplifica cu problema lui DLS, "Serie tactică de maxime, 10x10", când din câteva cuvinte, aparent echivalente, (BURGHEZ, ZBUGHEA, EXHIBEZ) se cerea ales ultimul, ca fiind potențial mai valoros (10 x 3, contra 10 x 2 la celelalte) într-o depunere ulterioară. Astfel primul tur rupe clasamentul în cei ce au văzut diferența care nu era și cei ce n-au văzut diferența care de fapt era. Reamintesc: se juca tactic, în fiecare tur câte 10 litere.
Unele probleme, să le numim "repetabile", ar putea fi prezente din an în an, modificând doar materialul literal, fără riscul de a se repeta soluțiile și fără a pierde cât de puțin din frumusețe și interes. O atare practică ar permite susținerea concursului la un anumit nivel calitativ, reducând la minim niște eventuale eșecuri când în criză de idei și de timp se propun niște problemuțe plăpânde. Uneori se ajunge până la a se da niște studii scrabblistice, care nu au decât două soluții: corect / incorect. Am putea vorbi de departajare, puncte de clasament, când 95 %câștigă proba și restul completează podiumul? Gafe regretabile! Dar când ele se repetă cu insistență - lasă de gândit. Cu riscul de a-mi aprinde singur rugul, aș îndrăzni să afirm că și problemele de punctaj minimum sunt cam răsuflate, ele rezolvându-se strict matematic și foarte puțin scrabblistic. Poate ar fi cazul de a încerca un punctaj minim pe șir. Aici ar putea aparea ceva surprize, găselnițe originale, în cazul când șirul e destul de ermetic. Jucându-mă în continuare periculos cu focul, aș îndrăzni să intru mai adânc. O problemă ce permite realizarea unui cub cu LUXEMBUGHEZELE e pe jumătate ratată, chiar dacă mai e loc pe tablă și litere în sac. Depunerea se așează din oficiu și se dă un nou start spre a culege puținele puncte rămase în joc.
Privit ca un element de legătură ideatică între autor, concurent și arbitru, enunțului îi revine rolul determinant în ce privește reușita finală. În măsura în care conceptul s-a reușit teleportat în mintea fiecărui concurent, integral și intact, putem aprecia calitatea problemei. Fiind veriga cea mai vulnerabilă, este totodată și cea mai expusă încercărilor, deseori oferindu-se adevărate mostre de echilibristică lingvistică. Principiul: "Se permite tot ce nu e interzis" ne cam joacă festa. Hotarele "interzisului" trebuiesc bine delimitate și respectate cu strictețe, pentru a "permite tot" în interiorul acestora. Penetrarea unor contururi vagi ale interzisului provoacă interpretări cu consecințe nefaste. Vom avea de rezolvat minimum două probleme distincte cu potențial, stratagemă, tactică, punctaje diferite. Atare situații pun în dificultate atât concurenții cât și arbitrii: sau tai în carne vie, sau cauți compromisuri, lămuriri, și ... mergi pe mâna majorității. Evazivul din enunț tentează de a păși puțin dincolo.
Ferma mea convingere: Enunțul problemei va fi formulat cât mai concis, clar și cuprinzător, într-un limbaj cât mai cazon cu putință, evitându-se pe cât se poate formulele cu echivoc. În caz de necesitate, se va exemplifica prin "corect" și "incorect" ca un caz aparte se vor face referiri la modalitățile de utilizare a jokerilor, poate chiar cu riscul de a se repeta. (Mai bine o propoziție în plus, decât o problemă în minus).
Aș aminti al șaptelea U într-un citat de Seneca (REBUS Nr.3). Fiind vorba de citat, logic ar fi ca fondul de litere să fie închis, fără posibilități de modificare. Or, jucând cu altă literă în loc de U, vom juca după propriul citat. Astfel de breșe, ne bagă automat sub incidența dublului standard. Clasamentul se va rupe în două și evident va fi clar departajat, grație diferenței de potențial ce o acordă U0 și "?". Tot la acest capitol : Problema 4, Bufnița 2001. Se cerea realizarea unui cub cu minim de litere dar în care fiecare literă a alfabetului trebuia să apară cel puțin o dată. Pentru literele Y, K, Q, W, care nu-s de găsit în stare liberă în săculeț, s-a optat doar pentru una din ele. Evident, fiind reprezentată prin joker. Marea majoritate însă trece cu nonșalanță peste o evidentă restricție și evită literele rare. Ați ghicit! S-a câștigat problema cu U joker. Dar de ce să nu pui al doilea U plin? Or, formal, obligativitatea de a fi prezentă fiecare literă era deja respectată. Sau în cazul dat JOKERUL o fi însemnând și el o literă a alfabetului (o a 23-a). Bizară logică!!! Arbitrii s-au ales în final cu doar trei soluții cu litere rare. Ceilalți și-au permis ceea ce formal nu a fost interzis. Nu se ajungea la o atare situație dacă se spunea clar și răspicat : Obligatoriu se va folosi Jokerul, care poate fi numai una din cele patru litere rare (Y, K, Q, W). Atunci toți rezolvau aceeași problemă, și clasamentul arăta puțin altfel, iar pe marele nedreptățit, Corneliu Faur, posibil l-a costat în final chiar o treaptă pe podium.
Toate aceste spuse nu-s nici contestări, nici reproșuri, nici supărări, ci sper că exemplele date vin să convingă o dată în plus asupra importanței deosebite în formularea explicită a enunțului problemei. Cu cât mai mult loc pentru diverse interpretări va lăsa enunțul, cu atât mai mare riscul de a rata problema. În astfel de situații arbitrii ar trebui să-și asume responsabilitatea și în mod normal rezultatele ar trebui anulate. Dar cu ce-or fi devină cei ce au urmat strict litera legii? Oricum cred că nu câștigă nimeni în urma gafelor, dar ratingul concursului are de suferit. Uneori stai perplex în fața enunțului, și nu știi care din posibilele probleme trebuiesc rezolvate. Mai dădeam vina pe nodul din papură, excesul de zel sau handicapul meu lingvistic, dar mă mai linișteam când vedeam că și alții (cam aceeași) au probleme la capitolul gândirecorectă. O sincronizare perfectă pe aceeași lungime de undă mi se pare absolut obligatorie.
Plafonul exagerat al revistei (în bunul sens al cuvântului), impus materialului bun de tipar face din ea un reprezentativ document de arhivă și vine să reflecte perfect starea de lucru la zi. Selecția riguroasă și impresionantele colecții de la N° 1 încoace, Marele Coș plin cu lucrări respinse mă fac să mă întreb: Rubrica de Scrabble reflectă obiectiv situația de azi din problemistică?
Mă tem că urmașii ar putea crede că prin 2002 noi abia deslușeam noțiunile elementare din Scrabble. Or, lucrurile stau cu totul altfel. În mod sigur, avem toate drepturile și pretențiile să vedem în această revistă valoroasă o rubrică pe potrivă, cu un concurs valoros și jucat pe bune. Ideal al fi fost organizarea lui sub egida FRSc și implicit acordarea unui statut cât de cât oficial. Cred că aceasta ar fi stimulat ceva mai mult și probabil ar fi adus în circuit mai mulți Problemozauri aflați în hibernare. Actualul concurs REBUS suferă grav de multe metehne moștenite din TOP-urile ultimilor ani, la care se mai adaugă cele ce țin de specificul scoaterii unui mare tiraj (corectare expres a semnalului, pregătirea materialului în anumiți termeni, greu de sincronizat cu un concurs de Scrabble). Anunțarea rezultatelor în următorul număr este probabil imposibilă, dar cred că peste un număr, este absolut reală. Departe de mine gândul că aș deține adevărul în ultimă instanță, dar pentru bunul mers al lucrurilor, cred că se cer făcute următoarele:
1.Utilizarea obligatorie a unui calculator conectat la rețeaua Internet. Aceasta ar permite corectarea operativă și sută la sută corectă a grilelor, stocarea în memorie a tuturor partidelor de anticipație și duplicat tactic și a problemelor în fișiere separate, precum și lansarea în timp real al noului tur concomitent cu lansarea revistei, precum și posibilitatea de a pagina rubrica și trimiterea ei intactă spre publicare, fără a mai apela la intermediari, ceea ce ar exclude regretabilele erori făcute fie din neatenție, fie din incompetență.
2. Renunțarea la principiul de a fi bun cu toată lumea. Toate soluțiile trebuiesc controlate, și prompt sancționate aplicând strict legea sportivității.
3. Pentru a evita situațiile cu echivoc, enunțul ar trebui formulat într-o totală transparență, univoc interpretabil.
4. Găsesc că ar fi potrivită practica de a propune probleme repetabile, când sub același enunț, făcând doar schimbarea fondului literal, se ajunge la o nouă problemă, fără riscul de a repeta soluțiile, evitându-se astfel regretabila posibilitate de a propune niște problemuțe neinspirate. An de an s-ar putea sări cu calul pe tabla de șah umplută de fiecare dată cu litere așezate în diverse configurații. În fiecare an s-ar putea găsi câte un eveniment demn de atenție, spre a forma câteva grupe de litere ce conțin nume de handbaliști, interpreți de folclor, orașe și state, sau alte ciudățenii de acest fel.
Cred că aceste 4 condiții plutesc în aer și necesită o aplicare urgentă. În caz contrar : degeaba te lecuiești, când te lecuiești degeaba, cum ar spune doctorul. Cu arbitrajul ca la Eurovision, cu erori de tipar corectate peste o lună în loc de un concurs dur bazat pe spiritul sportivității, vom avea o rubrică a tuturor posibilităților. Concursul de la REBUS e sortit prin definiție să fie cel mai tare. Dacă nu-i să fie așa, mai bine să nu lăsăm amprente compromițătoare urmașilor. La momentul dat avem o situație de incertitudine: dorința concurenților de a avea un concurs pe bune, pe de o parte, și posibilitățile limitate ale organizatorilor, precum și lipsa de interes (nedorința de a se implica) a oficialilor de la Federație, pe de altă parte. Părerea mea e că o astfel de rubrică ar putea fi dusă cu succes și de la distanță (din Pitești, de exemplu). Poate că a venit timpul de a cumula experiența mai multor autori de reviste mici și printr-un efort comun de a propune ceva pe potriva așteptărilor. Cu toată stima pentru dl. Cleanoveanu, dar se pare că situația îl depășește. Are nevoie de o mână de ajutor, mai ales în plan logistic.
P. S. : Nesancționarea erorilor în soluții, pe lângă faptul că reflectă strâmb configurația reală a clasamentului, mai naște și niște porniri nu chiar ortodoxe: ispita de a călca puțin mai dincolo decât s-ar permite, și a forța niște soluții ale unei alte probleme de facto. Convingerea că anume așa ar fi corect să fie tratată problema dată, că s-a câștigat pe merit, poate naște confuzii și în câteva tururi situația iese de sub control. La prima ocazie, la sigur se va recidiva.
Probabil, deja am făcut abuz de deranj, dar aș îndrăzni să mai expun o idee aparent trăsnită. De astă dată mă voi referi la partida liberă, cvasiunanim apreciată ca fiind proba cea mai imprevizibilă și vulnerabilă și, deci având un vădit caracter subiectiv. Fără a greși mult se poate afirma că principala cauză a unei atare situații e distribuția neuniformă a vocalelor și consoanelor la moment.
Regula de 2 vocale (consoane) obligatorii aplicată în partidele de duplicat dovedește cu prisosință efectul benefic al unei astfel de practici: jocul capătă o dinamică stabilă și oferă posibilități de punctare relativ comparabile între ele. Prezența a cel puțin 2 vocale permite a face depuneri de 25-30 puncte chiar și în cele mai vitregi condiții. Într-o partidă liberă situațiile cu mâna proastă se rezolvă mult mai dureros, având la dispoziție doar două opțiuni:
1. Se anunță schimbarea a 1-7 litere cu pierderea dreptului de depunere în turul dat.
2. Se face o depunere de punctaj mic (de obicei de mai multe consoane) cu speranța de a îmbunătăți grupa următoare.
Ambele soluții nu oferă nici o garanție că situația se va schimba spre bine, iar o repetare cu ghinion duce inevitabil la o ruptură de scor, practic irecuperabilă.
Nu văd de ce nu s-ar putea aplica principiul de 2 vocale (consoane) obligatorii și în partidele libere. Aș îndrăzni să afirm chiar că ar fi unul din drepturile fundamentale ale jucătorului la șanse egale. Această clauză ar putea fi consfințită
Posibilitatea de a schimba 1/7 litere cu pierderea dreptului de a depune și de a nu prezenta literele schimbate, cred că trebuie păstrată la discreția jucătorilor.
O statistică sumară ar indica durata unei partide libere la 9-12 tururi, deci s-ar impune acțiunea regulii pentru primele
1. Se va mări probabilitatea depunerilor cu scrabble, dinamizând jocul.
2. Se vor reduce considerabil partidele câștigate la scor (jucate deja în primele 4-5tururi).
3. Se va asigura un clasament mai compact și mult mai obiectiv.
4. Se va mări numărul de partide aprig disputate pe ultima sută de metri.
5. Se va schimba radical tactica de joc, grație descătușării, când nu s-ar mai tremura asupra fiecărei vocale, știind că în următorul tur vei avea parte de altele, iar băftoșii ar trebui să fie mai atenți la eventualele deschideri pe care le fac.
Această propunere este adresată în primul rând oficialilor de la FRSc, dar principalul beneficiar se anunță a fi jucătorul de rând, de aceea contează dorința ambelor părți de a fi sau a nu fi făcută această schimbare.
Nu prea văd contraargumente plauzibile. Unicul poate ar fi cel de natură conservatistă: așa am apucat din moși-strămoși și noi ținem la tradiția și obiceiul străbun. Și oricum cei mai tari jucători joacă la primele mese. Așa o fi, zic eu, dar parcă ar fi mai echitabil dacă s-ar acorda prioritate sportivității în detrimentul norocului chior.
Acest nou principiu s-ar putea testa în cadrul unor turnee amicale sau al întrunirilor de club, spre a trage vreo concluzie în favoarea sau defavoarea acceptării lui, eu doar intuitiv pot propaga insistent această idee.
Aștept în aceeași măsură reacțiile susținătorilor acestei idei, cât și argumentele critice ale oponenților ei.